28.7 C
Galați
joi, iunie 11, 2026
Acasă EVENIMENT Anchete la Galați, în cazul morții suspecte a unui copil de 2...

Anchete la Galați, în cazul morții suspecte a unui copil de 2 ani

0
36
La data de 10 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au intervenit la o locuință din municipiu, în urma unei sesizări privind imposibilitatea contactării unei femei.
”În interiorul imobilului a fost identificat un minor de 2 ani, decedat. De asemenea, în locuință se aflau mama acestuia, de 22 de ani, precum și ceilalți doi copii ai familiei, de 2 și 5 ani.
Femeia și cei doi minori au fost transportați la unități medicale pentru evaluare și îngrijiri de specialitate.
La fața locului s-a deplasat și un medic legist, urmând ca trupul minorului decedat să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a precizat IPJ Galați.
Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului urmează să îi preia în regim de urgență pe cei frați ai copilului găsit mort și îi va plasa la un asistent maternal.
„Nu erau în evidențele noastre ca având probleme speciale. După ce starea de sănătate a copiilor o va permite și vor fi externați, după evaluarea medicală completă, ei vor fi preluați în regim de urgență și plasați la un asistent maternal.
Acesta este parcursul pe care îl luăm în calcul în acest caz. Totul este la început. Încercăm să aflăm ce s-a întâmplat. Să lăsăm organele de anchetă să își facă treaba și apoi vom trage concluzii și vom acționa în consecință”, a declarat Tania Calcan, purtătorul de cuvânt al DGSAPDC Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.