În perioada 28 – 30 iunie 2024, efective mărite din cadrul Poliției Municipiului Galați au acționat pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale, a infracțiunilor cu violență, a celor pe linie de ordine publică și a infracțiunilor la regimul circulației rutiere.
În cadrul acțiunii, polițiștii au folosit aparate radar, etilotest și drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule pe drumurile publice fiind sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise, fiind efectuate 976 de testări privind consumul de alcool și 6 privind consumul de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
Pentru că prezentau un pericol pentru ceilalți participanți, au fost scoși din trafic 26 conducători auto, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conform legii, dintre care cele mai multe permise de conducere au fost reținute pentru consum de băuturi alcoolice și conducere agresivă.
De asemenea, au fost oprite din a mai circula pe drumurile publice 26 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, fiindu-le retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate. Polițiștii au aplicat nu mai puțin de 589 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare depășește 133.900 de lei.
Polițiștii au constatat trei infracțiuni, fiind întocmite dosare penale pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.