Alcoolemie uriașă în cazul accidentului de pe Dunăre. Conducătorul ambarcațiunii era în avansată stare de ebrietate

0
42
Bărbatul care a fost rănit grav în accidentul naval de pe Dunăre, din 24 octombrie 2025, era sub influența alcoolului. În urma analizelor făcute pe mostrele de sânge recoltate imediat după accident, acesta prezenta o alcoolemie de 2,10‰, valoare severă a nivelului de alcool în sânge.
Poliția Transporturi Navale din Galați continuă ancheta în cazul accidentului produs pe Dunăre, în zona Romportmet. Inițial, în caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, însă procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, care instrumentează cauza, vor adăuga o nouă infracțiune, cea de conducerea unei ambarcațiuni sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.
„La data de 24 octombrie 2025, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Biroului Transporturi Navale Galați au fost sesizați cu privire la producerea unui accident naval, la kilometrul fluvial 155 al Dunării, unde o ambarcațiune de agrement a intrat în coliziune cu o barjă.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului împreună cu reprezentanți ai Căpităniei Zonale Galați, cu ambarcațiunea din dotare, constatând că aspectele sesizate se confirmă.
A fost identificată ambarcațiunea de agrement, care prezenta avarii în mai multe zone. Pe punte a fost găsit un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Galați, care prezenta o leziune la nivelul capului. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.
La bordul ambarcațiunii se mai aflau un bărbat de 31 de ani și un minor de 8 ani, care nu au necesitat îngrijiri medicale.
Din primele cercetări a reieșit că bărbatul naviga cu ambarcațiunea din amonte către aval, moment în care ar fi intrat în coliziune cu barja.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, informa Poliția, după primele cercetări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.