Luna august se înscrie în perioada cu mobilitate ridicată a vehiculelor pe două roți. Vacanțele, deplasările către zonele de agrement, evenimentele locale, traseele turistice, precum și utilizarea intensă a bicicletelor și trotinetelor în mediul urban determină o expunere crescută la riscuri rutiere, atât în localități, cât și pe drumurile naționale și județene sau pe traseele frecventate de motocicliști.
În acest context, pe parcursul lunii august, polițiștii rutieri gălățeni au intensificat activitățile preventive desfășurate în trafic, cu scopul creșterii gradului de siguranță rutieră și al prevenirii accidentelor soldate cu victime omenești în care sunt implicați conducătorii de biciclete, trotinete, mopede și motociclete.
În seara zilei de 13 august 2026, polițiștii Biroului Rutier Galați au desfășurat o astfel de activitate pe strada Domnească, din municipiul Galați, acțiunea având ca obiectiv prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere în care sunt implicați participanții la trafic care utilizează vehicule pe două roți.
Analiza riscului rutier înregistrat în perioada 1 ianuarie 2024 – 10 august 2026, la nivelul județului Galați, indică, din nefericire, o creștere a ponderii evenimentelor în care a fost implicat cel puțin un vehicul din categoriile vizate.
Astfel, ponderea acestora a crescut de la 20,52% în anul 2024, la 21,71% în anul 2025, iar de la începutul anului 2026 aceasta a ajuns la 28%.
În perioada analizată, luna iunie a concentrat aproximativ 19,56% din totalul accidentelor în care au fost implicate biciclete, trotinete, mopede sau motociclete. Dintre evenimentele produse, 72% au avut loc în mediul urban, iar 40,12% s-au produs în intervalul orar 12:00–18:00.
Datele evidențiază necesitatea adoptării unui comportament preventiv și responsabil de către toți participanții la trafic, în special în perioadele caracterizate printr-o intensificare a deplasărilor pe două roți.
Recomandări pentru bicicliști:
Nu presupuneți că ați fost văzut! Faceți-vă vizibili, semnalizați fiecare schimbare de direcție și asigurați-vă temeinic în intersecții. Nu circulați după ce ați consumat alcool.
În cazul unei coliziuni, biciclistul este unul dintre participanții la trafic cei mai vulnerabili. Respectarea regulilor de circulație și adoptarea unui comportament preventiv pot face diferența dintre o simplă deplasare și un accident cu urmări grave.
Recomandări pentru utilizatorii de trotinete și trotinete electrice:
Trotineta nu vă protejează în cazul unui impact. Reduceți viteza în zonele aglomerate, utilizați traseele permise și respectați regulile referitoare la locurile în care este permisă deplasarea.
Nu circulați pe trotuar sau pe sectoare de drum unde accesul este interzis și nu transportați o altă persoană pe trotinetă.
Recomandări pentru conducătorii de mopede:
Permisul de conducere, casca de protecție și starea tehnică corespunzătoare a mopedului reprezintă condiții minime pentru deplasarea în siguranță, nu garanții împotriva producerii unui accident.
Reduceți viteza, acordați prioritate, nu conduceți după consumul de alcool și nu porniți la drum cu un vehicul neînregistrat sau care prezintă deficiențe tehnice.
Recomandări pentru motocicliști:
Viteza care pare controlabilă poate deveni imposibil de gestionat într-o fracțiune de secundă.
Păstrați o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule, evitați depășirile riscante și schimbările bruște de bandă, purtați echipament de protecție complet și conduceți preventiv, anticipând inclusiv eventualele greșeli ale celorlalți participanți la trafic.
Recomandări privind deplasarea pe autostrăzi și drumuri expres:
Pe autostradă și pe drumurile expres, diferențele mari de viteză dintre participanții la trafic pot avea consecințe grave.
Motocicliștii trebuie să păstreze o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule și să evite manevrele agresive.
Bicicletele, trotinetele și mopedele nu au drept de circulație pe autostrăzi și drumuri expres.
Orice pătrundere accidentală sau nepermisă a unui astfel de vehicul pe aceste categorii de drumuri trebuie semnalată imediat la numărul unic de urgență 112, pentru ca intervenția să poată fi realizată cu promptitudine.
Polițiștii rutieri gălățeni vor continua acțiunile preventive și de control în perioada următoare, pentru reducerea riscului rutier și protejarea tuturor participanților la trafic.










