10.7 C
Galați
joi, septembrie 24, 2026
Acasă SOCIAL Acțiuni ale ITM pe piața produselor industriale din domeniul de competență

Acțiuni ale ITM pe piața produselor industriale din domeniul de competență

0
24

Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați a desfășurat în trimestrul al III-lea al anului 2026 acțiunile specifice de control și de conștientizare prevăzute în metodologia Campaniei Naționale de supraveghere a pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii, conform Programului sectorial pentru anul 2026, coordonat de către Comisia Europeană – campania nr. 7 din Programul Cadrul al Inspecției Muncii pe anul 2026.

În trimestrul al treilea al anului 2026 au fost verificate următoarele categorii de produse: mănuși, măști, bocanci de protecție, explozivi de uz civil.

În această perioadă inspectorii de muncă cu atribuții de control în domeniul supravegherii pieței din cadrul ITM Galați au efectuat vizite de inspecție la 20 agenți economici și au evidențiat în baza de date la nivel național 75 produse. La 7 dintre produsele controlate s-au identificat neconformități pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale ( avertismente scrise) și sancțiunea complementară de retragere de pe piață a produselor neconforme.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați a desfășurat în această perioadă 3 acțiuni de informare și conștientizare privind modul de respectare a legislației specifice privind supravegherea pieței produselor industriale, la sediul unui număr de 3 distribuitori de produse industriale la care au participat salariații și conducerea unității. În cadrul acțiunii de informare a fost prezentat un material având ca subiect campania de supraveghere a pieței pentru anul 2026, cu informații extrase din legislația specifică pentru categoriile de produse din domeniul de competență al Inspecției Muncii.

De asemenea, cu ocazia zilei 11 iulie, dată în care se celebrează Ziua Inspecției Muncii, au fost organizate două acțiuni la sediile a doi agenți economici din județ, la care au fost prezentate informații cu caracter general privind activitatea instituției și s-au purtat discuții interactive pe baza celor prezentate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.