3.7 C
Galați
marți, noiembrie 10, 2026
Acasă ADMINISTRATIE Acțiune pentru prevenirea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive

Acțiune pentru prevenirea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive

0
16

În perioada 7–8 noiembrie, în intervalul orar 20:00–04:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au desfășurat, pe raza județului, o acțiune preventiv-reactivă pentru combaterea conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Acțiunea a avut ca scop creșterea siguranței rutiere și asigurarea respectării legislației în vigoare, prin prezența activă a polițiștilor pe drumurile publice din județ, precum și reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul consumului de alcool sau de substanțe psihoactive.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au efectuat 655 de testări pentru depistarea consumului de alcool, dintre care 5 au avut rezultate pozitive. Dintre acestea, 3 au indicat valori cuprinse între 0,01 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar 2 au indicat valori de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, au fost constatate două infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, au fost efectuate 12 testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.

Astfel, în seara de 7 noiembrie, în jurul orei 23:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au depistat pe DN 25, în localitatea Piscu, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de 8/9 noiembrie, în jurul orei 01:15, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Rădești au depistat în flagrant, pe strada Mare, în localitatea Oancea, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea o autoutilitară, având o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorii auto au fost transportați la spital, în vederea recoltării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cele două cazuri, cercetările sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.