Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat urmărirea penală şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unui inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul, la data de 09.08.2026, în timp ce se afla într-un loc public, fiind sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de actele de violenţă exercitate de persoana vătămată, a pus în executare intenţia de a suprima viaţa acesteia, aplicându-i lovituri cu pumnii, picioarele şi un cuţit în zone vitale, acţiuni prin care i-a cauzat leziuni traumatice ce au necesitat 12 – 14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar prin săvârşirea actelor de violenţă în locul menţionat şi în modalitatea descrisă, în prezenţa mai multor martori oculari, a tulburat ordinea şi liniştea publică.
Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui alt inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În fapt, s-a reținut că inculpatul, la data de 09.08.2026, în timp ce se afla într-un loc public, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu pumnul în faţă, acţiune prin care i-a cauzat suferinţe fizice, iar prin săvârşirea actului de violenţă în locul menţionat, în prezenţa mai multor martori oculari, a tulburat ordinea şi liniştea publică.
Rechizitoriul, însoțit de dosarul de urmărire penală, a fost trimis pentru judecarea cauzei Tribunalului Galați, cu propunerea de menținere a măsurii preventive.










