25 C
Galați
miercuri, iunie 3, 2026
Acasă EDUCATIE Poliția din Galați face recrutări

Poliția din Galați face recrutări

0
55
Inspectoratul de Poliție Județean Galați recrutează candidați pentru concursurile de admitere organizate de instituțiile de învățământ universitar și postliceal din cadrul Ministerului Apărării Naționale, precum și de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, instituții care pregătesc personal pentru Ministerul Afacerilor Interne, în sesiunea iulie – august 2026.
La procesul de recrutare pot participa atât femei, cât și bărbați care îndeplinesc condițiile legale și criteriile specifice de recrutare.
Înscrierile se pot face până pe 17 iunie 2026, inclusiv în zilele nelucrătoare.
Apoi, candidații trebuie să depună dosarele de recrutare, în volum complet, până pe 30 iunie 2026, ora 12:00, la sediul Inspectoratului de Poliție Galați, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08:00 – 14:00.
Informații suplimentare privind condițiile de participare, documentele necesare și procedura de recrutare pot fi obținute de la Serviciul Resurse Umane al I.P.J. Galați, la numărul de telefon 0236/407000, interior 20114, precum și prin consultarea anunțului publicat pe site-ul oficial al IPJ Galați:

https://gl.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere/anunt-admitere-institutii-de-invatamant-superior-si-postliceal-ale-m-a-p-n-si-academia-nationala-de-informatii-mihai-viteazul-care-realizeaza-formarea-initiala-a-personalului-pentru-nevoile-mai-sesiunea-iulie-august-2026

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.