0
255

Şoferi profesioniști din Ucraina, depistați la controlul de frontieră cu documente false

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa a doi bărbați, cu cetățenie ucraineană, care au prezentat la controlul de frontieră fiecare câte un certificat de competență profesională fals.

În data de 17 martie a.c., în jurul orei 13.00, în decurs de câteva minute, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în România, doi cetățeni ai Republicii Ucraina, conducând fiecare câte un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, vehiculele fiind înmatriculate în Ucraina.
La controlul de frontieră, conducătorii autovehiculelor au prezentat, pe lângă documentele de identitate și câte un certificat de competență profesională pentru transportul internațional de mărfuri, cu însemnele autorităţilor din Ucraina.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatelor de competență, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, pentru fiecare dintre cei doi șoferi profesioniști, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.