28.7 C
Galați
joi, iunie 11, 2026
Acasă EVENIMENT 13 tone de deșeuri provenite din activități ilegale de dezmembrări auto, descoperite...

13 tone de deșeuri provenite din activități ilegale de dezmembrări auto, descoperite de polițiști

0
52

În cadrul Operațiunii „JUPITER”, derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 10 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Galați, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci.

Activitățile s-au desfășurat într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, prevăzută de legislația privind protecția mediului.

În urma percheziției efectuate la un imobil folosit de un bărbat, în municipiul Tecuci, au fost descoperite și indisponibilizate 13 tone de deșeuri periculoase și nepericuloase, provenite din activități ilegale de dezmembrări auto.

Totodată, reprezentanții Gărzii de Mediu Galați au dispus măsuri specifice în vederea sancționării contravenționale a persoanei vizate și aplicării măsurii complementare de încetare a activității.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.