Ziua Europeană a Justiţiei -Porţi deschise la Curtea de Apel Galaţi

0
630

La data de 25 octombrie a fiecărui an, în întreaga Europă, este sărbătorită Ziua Europeană a Justiţiei, iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, eveniment prin care justiţia civilă este adusă în atenţia publicului european. Potrivit unei informări a Curţii de Apel Galaţi celebrarea Zilei Europene a Justiţiei are ca raţiune principală crearea unui eveniment simbolic, pentru a reaminti că justiţia este, în primul rând şi cel mai important, un serviciu pentru cetăţeni, care le dă dreptul de a-şi rezolva disputele private şi de a-şi afirma drepturile. Justiţia civilă reprezintă o parte a vieţii de zi cu zi a cetăţenilor Europei ,  în raporturile de serviciu, atunci când se căsătoresc sau când achiziţionează produse şi servicii. Creşterea gradului de transparenţă a procedurilor judiciare, astfel încât acestea să fie pe deplin accesibile fiecărui cetăţean în parte, reprezintă o necesitate a societăţii actuale, în vederea asigurării respectării principiului constituţional al liberului acces la justiţie. Transparentizarea modului de funcţionare a justiţiei poate fi realizată prin mecanisme instituţionalizate dar şi prin vizitarea sediilor instanţelor, urmărirea procedurilor judiciare, organizarea unor întâlniri cu profesionişti ai dreptului şi, în ultimă instanţă, prin preocuparea individuală, a fiecărui cetăţean, de a cunoaşte care îi sunt drepturile recunoscute de lege şi ce modalităţi are la îndemână spre a şi le proteja. În acest context, Ziua Europeană a Justiţiei reprezintă o oportunitate pentru sistemele judiciare de a-şi face cunoscută activitatea, cu plusurile şi minusurile acesteia, şi un bun prilej pentru cetăţenii Europei de a se informa asupra felului în care funcţionează organele judiciare şi asupra modului în care se desfăşoară procedurile judiciare. Evenimentul în cauză este celebrat şi în acest an, în rând cu alte state membre ale Consiliului Europei, de România. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor şi în vederea consolidării relaţiei de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiţie, magistraţii, şi beneficiarii acestuia, justiţiabilii, Curtea de Apel Galaţi, organizează în data de 25.10.2017, începând cu ora 10.00, o manifestare de tipul „uşilor deschise”, eveniment la care sunt invitaţi să participe elevi, studenţi precum şi orice persoană interesată în cunoaşterea şi înţelegerea sistemului judiciar şi a actului de justiţie. Participanţii vor avea posibilitatea de a intra în dialog cu reprezentanţii Curţii de Apel Galaţi, sens în care a fost constituit un grup de primire, şi să viziteze compartimentele de specialitate din cadrul instanţei, în funcţie de disponibilitatea acestora şi fără a perturba activităţile curente ale instanţei. Vor fi organizate prezentări cu privire la structura, organizarea şi funcţionarea Curţii de Apel Galaţi, la condiţiile de muncă ale judecătorilor şi ale personalului auxiliar, la etapele pe care le parcurge un dosar până la soluţionare, la date statistice relevante din activitatea instanţei .

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × 4 =