Careul Militar Francez – amenajat în Cimitirul Eternitatea la 1920 și în care odihnesc 62 de militari francezi și nouă algerieni, căzuți în (și după) Primul Război Mondial – a fost, în această seară, locul în care a avut loc ceremonia de celebrare a Zilei Armistițiului – 11 noiembrie 1918, când Germania s-a recunoscut învinsă și astfel s-a încheiat prima conflagrație mondială. Evenimentul a fost organizat de fundația gălățeană IKON, cea care derulează, de 18 ani, proiectul “Memorie, solidaritate, pace”. De altfel, zeci de elevi gălățeni de diferite vârste, voluntari ai Fundației IKON, au participat la eveniment, unii doar asistând, în timp ce alții, îmbrăcați în costume de epocă, au interpretat scenete menite să reediteze faptele eroice din Primul Război Mondial.
Mulți din militarii francezi care odihnesc în Careul Militar și-au găsit odihna la Galați, murind în spitalul militar francez, deschis în noiembrie-decembrie 1916 și în care au fost tratați 50.000 de răniți.
După intonarea imnurilor naționale ale Franței și României, ambasadoarea Franței, Excelența sa doamna Michele Ramis a evocat eroismul militarilor care și-au pierdut viața în primul Război Mondial, după care a vorbit și despre semnificația armistițiului în contextul anului centenar pe care îl sărbătorește România. La rândul său, a transmis un mesaj și ataşatul Militar al Apărării pentru România, Republica Moldova şi Bulgaria, Colonelul Garrigou Grandchamp. Și prefectul județului Galați, Dorin Otrocol, a subliniat importanța sacrificiului eroilor dar și a anului Centenar. „Trebuie să nu uităm că moștenirea lăsată de înaintașii noștri nu e doar un dar ci și o datorie, aceea de a contribui fiecare la o lume a păcii și a unității”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.