67 de percheziții domiciliare au fost efectuate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, în colaborare cu cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și a Direcției Generale Anticorupție. Acțiunea, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, a fost făcută într-un dosar penal privind fraudarea sistemului asigurărilor de sănătate. Conform unui comunicat al IPJ Galați, în acest dosar sunt cercetate mai multe persoane care sunt bănuite de săvârșirea infracțiunilor de fraudă informatică și fals material în înscrisuri oficiale. Până în acest moment, prejudiciul a fost calculat la aproximativ 1.400.000 de lei.
120 de polițiști au participat la perchezițiile care au fost făcute joi dimineață și au vizat ridicarea de sisteme informatice, documente, bunuri și alte valori, în vederea probării activității infracționale.
În același dosar, polițiștii au pus în executare 43 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul I.P.J. Galați, pentru audieri.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii de Operațiuni Speciale.