Vin americanii?

0
2234
În presa centrală au apărut mai multe informaţii privind intenţia NATO de a deschide două noi baze militare în România, după cele de la Mihail Kogălniceanu şi de la Deveselu. Aceleaşi suse spun că noile baze militare vor fi la Galaţi şi undeva în judeţul Mureş. La Galaţi,  NATO ar viza fosta baza militară navală de lângă plaja Dunărea, unde au fost până în decembrie 1989 Divizionul de puitoare de mine şi un depozit de muniţie aparţinând Marinei Militare.
Întrebat dacă poate da mai multe detalii despre acest proiect, primarul Ionuţ Pucheanu a declarat recent într-o conferinţă de presă că la momentul actual discuţiile cu unii oficiali americani care s-au păerindat în ultimul an pe la Galaţi au fost de tatonare.
,,Nu ştiu nimic mai mult decât mi-aţi spus dumneavoastră (jurnalistul care a pus întrebarea-n.r.) în momentul de faţă. Singurul lucru pe care vi-l pot spune în mod oficial e că în ultimul an, cred că odată la două luni, un oficial al ambasadei Americii a trecut pragul Primăriei municipiului Galaţi, ranguri diferite, poziţii diferite în cadrul Ambasadei, discuţii mai mult sau mai puţin la obiect, dar niciodată la modul acesta atât de clar: venim, urmează să deschidem…, şi Primăria cu ce ne poate ajuta. Discuţiile au fost relativ sterile vizavi de acest subiect, doar la nivel de tatonare a zonei”, a spus Pucheanu.
Edilul a precizat însă că dacă proiectul va prinde contur, atunci Galaţiul va avea doar de câştigat.
,,Dacă NATO va decide deschiderea unei baze militare aici la Galaţi nu poate să fie decât de bun augur, din punctul meu de vedere, ceea ce înseamnă că vom fi puşi pe o hartă, pentru moment militară. Orice investiţie militară are nevoie şi de infrastructura aferentă transportului diferitelor unităţi sau crearea de noi facilităţi pentru militarii ce vor fi dislocaţi în zona aceasta, ceea ce înseamnă că ceea ce bănuiam de ceva vreme la nivel steril, de discuţii şi tatonări, urmează să se întâmple şi la Galaţi şi ve-ţi vedea lucuri bune şi frumoase întâmplându-se şi la Galaţi, într-un viitor apropiat. E o părere. Ştiu, lumea e oarecum mai puţin optimistă când vine vorba de cuvinte atât de mari. E normal, 27 de ani nu s-au întâmplat foarte multe, sigurul lucru la care fac apel este să mai avem puţină răbdare pentru că lucrurile se vor întâmpla. Repet, e doar o opinie!”, a punctat Pucheanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.