,,Viitură” de gunoaie pe malul Dunării

0
1422

 

Creșterea accelerată a debitului și a cotelor Dunării a  adus după sine un adevărat asalt  al gunoaielor și resturilor vegetale , este o consecință a inundațiilor și a viiturilor cauzate de ploile de săptămâna trecută, dar și de topirea brsuca a zăpezii.  Comisarii Gărzii de Mediu Galați au trimis deja notificări operatorilor economici care își desfășoară activitatea pe malul Dunării, acolo  unde s-au adunat tone și amenință cu amenzi ce pot ajunge până la 100.000 de lei . Zona trecerii bac din Galați spre malul tulcean al Dunării dar și zona restaurantelor plutitoare sunt de-a dreptul sufocate de resturi menajere, trunchiuri de copaci sau peturi. ,, Păcat că este urât şi este mizerie.Cred că este Dunărea mare şi totul este adus din sus , de unde au fost inundaţii, dar ar trebuzi strânse, sunt un focar de infecţie şi aici la bac şi pe faleză, la restaurantele de lângă mal”, spunea o  gălăţeancă. Un italian care trecre prin Galaţi spre Constanţa era neplăcut impresionat de ce vede. ,, Nici Dumnezeu nu mai vine pe aici”, spunea omul referindu-se la tonele de gunoaie care sufocă o zonă altfel frumoasă a malului Dunării. Administratorii se plâng că nu prea mai au acces la utilaje care să adune resturile mari cum ra fi trunchiurile de copaci.,,Este adevărat că s-au adunat multe gunoaie. Am fost notificaţi şi de Garda de Mediu. Noi căutăm soluţii pe la firmele cu care am lucrat şi în anii din urmă dar deocamdată nu am mai găsit ajutor din partea lor că nu mai au acel graifer . Am mai vorbit şi în alte părţi dar deocamdată nimic. Este imposibil să intrăm să adunăm aşagunoaiele, trebuie măcar o macara plutitoare . Oricum le scoatem şi a doua zi sunt înapoi gunoaiele, nu avem ce face aşa ne trebuie utilaje dar nu am găsit încă”, a spus Grigore Crăciun, şef flotă Trecere Bac.  Reprezentanţii Gărzii de Mediu monitorizează situaţia, au primit şi sesizări de la cetăţeni şi deja au notiicat administratorii firmelor din zona Dunării. ,, Am verificat şi eu toată zona falezei de la Trecere bac şi până dincolo de Navrom şi am transmis notificări către toţi operatorii economici care desfăşoară activităţi pe zona respectivă şi care au pontoane plutitoare. Este adevărat că nu sunt deşeurile dânşilor dar trebuie să facă curăţenie în zona în care îşi desfăşoară activitatea. Apoi vom face şi controlul şi dacă nu se vor lua măsurile cerute de noi vom da amenzi “, a precizat cms.şef Marian Daniel Mocanu, Garda de Mediu Galaţi.  Cei care nu au curăţat Dunărea de gunoaie în zonal or de activitate pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 50.000 şi 100.000 de lei şi obligaţi să facă şi curăţenia solicitată prin notificarea deja transmisă prin Garda de Mediu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.