O fotocopie a jurnalului “Gazeta Transilvaniei”, ediţia din 10 februarie 1924, a fost oferită, astăzi, în cadru festiv, actorului american Judd Bankert, cel care a interpretat în faţa a zeci de studenţi gălăţeni rolul vieţii sale – cel al preşedintelui al SUA Thomas Woodrow Wilson. Prezenţa oaspetelui american s-a datorat unui proiect cultural derulat în acest an în România, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București. Prin intermediul acestui proiect, intitulat „Mr. President, you have the floor!” , actorul american a ajuns, până acum, în şase oraşe, Galaţiul fiind al şaptelea, locuri în care, în faţa studenţilor şi/sau elevilor, Judd Bankert a prezentat tinerilor principalele momente din viaţa celui de-al 28-lea preşedinte american, Thomas Woodrow Wilson (1913-1921). În această reprezentanţie inedită, actorul le-a prezentat studenţilor aportul important pe care preşedintele Wilson l-a avut la mersul istoriei universale, prin redactarea celor „Paisprezece Puncte” prezentate în discursul susținut la 8 ianuarie 1918 în cadrul sesiunii comune a Congresului Statelor Unite ale Americii. Om politic vizionar, Woodrow Wilson a propus astfel un proiect pentru restabilirea păcii în Europa după încheierea Primului Război Mondial, „Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele” care a constituit baza termenilor capitulării Germaniei în negocierile din cadrul Conferinței de Pace de la Paris și a Tratatului de la Versailles (1919). Ideile lui Wilson au influenţat în mod semnificativ şi procesul de unire petrecut în România acum 100, realitate confirmată de materialul publicat de Iuliu Maniu, în “Gazeta Transilvaniei”, în februarie 1924, la moartea preşedintelui SUA – fotocopia primei pagini a jurnalului devenind, astăzi, cadoul oferit actorului Judd Bankert de către decanii facultăţilor de Istorie, Filosofie și Teologie şi de Științe Juridice, Sociale și Politice din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, Ion Cordoneanu şi, respectiv, Florin Tudor.
De altfel, tot în semn de recunoştinţă pentru influenţa pe care a avut-o în Marea Unire, la propunerea celor două facultăţi din Galaţi, preşedintele României Klaus Iohannis a semnat, în această vară, un decret de decorare a Institutului “Woodrow Wilson” din SUA.
Evenimentul de astăzi nu este unul singular; el va fi urmat, săptămâna viitoare, de un altul, realizat tot cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucureşti – o dezbatere între studenţii gălăţeni şi David Allen Schlaefer, consilierul politic al ambasadorului SUA la Bucureşti. Dezbaterea va avea ca temă “9/11”, subiectul tezei de doctorat a profesoarei universitare gălăţence Oana Ghoerghiu, iar la discuţii vor mai fi prezenţi şi profesorii universitari Radu Carp şi Cătălin Buciumeanu, de la Universitatea din Bucureşti.