Potrivit ministrului Cercetării şi Inovării, Lucian Georgescu, există aproximativ 15.000-16.000 de persoane din domeniul cercetării care beneficiază de eliminarea impozitului pe venituri: „Săptămâna trecută după cum ştiţi am eliminiat impozitul pe venituri la cercetare, pe proiectele de cercetare, este pentru prima dată în istorie când se face asta, deci vorbim de o creştere a veniturilor de 16%. Acum veniturile pe proiecte, pe cercetare, care poate fi în institut sau în academie, pot ajunge pe un proiect până la 8.500 de euro pe lună. Asta se va întâmpla începând din această toamnă. Deci pe proiect, stimulăm competiţia, valoarea, plus valoarea, excelenţa, iar oamenii au posibilitatea să ajungă până la nivelul acesta de venit care este comparabil cu cel din vest. Este vorba despre persoanele care lucrează în proiecte, cei care intră în competiţie, câştigă o finanţare printr-un proiect, sunt cam 15-16.000 de oameni care lucrează în cercetare, e vorba de cercetare, dezvoltare, inovare. Sunt oameni care lucrează pe proiecte şi beneficiază deja de o săptămâ de această prevedere, deci e vorba de o creştere de venit net de 16 la sută net, dintr-o dată. Pe urmă, intenţionăm să mergem pe mărirea substanţială a plafoanelor maxime de salarizare de cercetare pe proiecte, undeva la 50 de euro pe oră, e vorba de salariul maxim. Deci instituţional am creat condiţii, toate proiectele contractate sunt onorate, toate instituţiile, inclusiv universităţile au condiţii pentru a asigura pentru oamenii aceştia nilte locuri bune. Acum trebuie să facem nişte eforturi către indivizi, către persoane”, a spus Georgescu.
Olimpicii care fac facultatea în România primesc până la 3.500 de euro pe an
În acest context, ministrul s-a referit la celălalt proiect guvernamental de fidelizare a tinerilor cu cele mai bune rezultate la şcoală (olimpici premiaţi la olimpiade naţionale şi/sau internaţionale), “bursa Carol I”. “Vă vorbesc despre Bursa Carol I aici, la LVA, pentru că acest liceu este unul din cele mai productive licee, unde sunt cei mai mulţi olimpici. După cum se ştie, finanţarea este aprobată, aşteptăm finalizarea înscrierilor la universităţile din România, ceea ce va fi în jur de 1 octombrie, pentru a vedea situaţia exactă, să ştim câţi dintre olimpici sunt cu contracte de studii în universităţi. Bursa este de 3.500 de euro pe an pentru locul I la olimpiada internaţională, de 3.000 la naţională şi coboară, iar studentul trebuie să fi obţinut cel puţin odată această poziţie, la o olimpiadă naţională sau internaţională(…) La ora actuală bugetul e construit pentru absolut toţi olimpicii care ar putea să se înscrie anul acesta la universităţi în România. Avem buget pentru toţi, avem în jur de 250-270 de oameni care ar putea să se înscrie, care ştim noi că îndeplinesc condiţiile”, a spus ministrul, adăugând că banii vor ajunge la studenţii beneficiari cel mai probabil în mai multe tranşe. „Ca şi angajament, ei trebuie să rămână la studii pe toată perioada de studii în universitatea în care s-au înmatriculat, după absolvire nu mai au obligaţii pentru că depinde de jobul pe care şi-l găsesc, ei pot găsi ceva în România sau în alte state, depine, restricţiile se opresc la momentul absolvirii. Se urmăreşte să ţinem într-o măsură cât mai mare olimpicii, care sunt în mod normal cei mai buni elevi sau cei mai buni absolvenţi ai noştri, pentru că nu e vorba numai olimpicii din clasa a 12-a, ci şi dacă au avut în istoria carierei lor de liceu, într-a 10-a sau a 11-a, această calificare la olimpiadă, beneficiază de această bursă, important este să facem eforturi ca să îi ţinem”, a mai spus Lucian Georgescu. Potrivit acestuia, studenţii olimpici mai beneficiază de alţi 3.500 de euro pe an dacă fac cercetare în echipe de minim 5 persoane şi primesc şi circa 500 euro pe an, pentru deplasări în străinătate, la conferinţe ori seminarii de specialitate.