Util. Ecosal le amintește gălățenilor de punctele verzi, unde pot fi predate gratuit deșeurile reciclabile

0
334

Reprezentanții Ecosal le amintesc gălățenilor de cele două puncte verzi de colectare din oraș, destinate exclusiv persoanelor fizice, unde pot fi predate deșeurile reciclabile!

Punctele  sunt situate după cum urmează: unul în Micro 13B – strada Drumul Viilor nr. 1, celălalt pe strada Etna nr. 29, unde pot fi predate deșeuri reciclabile (ambalaje plastic, hârtie /carton, sticlă, metal), deşeuri electrice şi electronice (aparate electrocasnice, becuri, neoane), deșeuri voluminoase, deșeuri vegetale rezultate din întreținerea grădinilor și deșeuri de moloz rezultate din amenajarea locuințelor în limita a 2 mc/an”, transmit reprezentanții Ecosal.

Deșeurile rezultate în urma amenajării locuinței pot fi transportate la punctele menționate anterior, iar în cazul în care persoana nu dispune de mijloc de transport, poate suna în dispecerat, la numărul de telefon 0236 312 282, însă serviciul, în acest caz, va fi plătit de solicitant.

Programul celor două puncte verzi este următorul :

  1. Punct verde Micro 13B
    Adresa: Str. Drumul Viilor nr. 1
    Program:
    Luni – Sâmbătă – 8.00 – 16.00
    Duminică – 8.00 – 12.00
  2. Punct verde Etna
    Adresa: Str. Etna nr. 29
    Program: Luni – Vineri – 8.00 – 16.00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.