Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat, pe numele căruia era emis un mandat de arestare şi extrădare, de autoritățile din Austria, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății.,,În data de 02 octombrie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, A.I., cu dublă cetăţenie (română şi R. Moldova), în vârstă de 29 de ani. La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat faptul că pe numele tânărului era emis, de către autorităţile din Austria, un mandat european de arestare în vederea extrădării, din 18 septembrie 2019, întrucât acesta a săvârşit mai multe infracţiuni contra proprietății”, a precizat Mădălina Carp, STPF Galați. A.I. a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Galați, în vederea luării măsurilor legale care se impun.