Universitatea ”Dunărea de Jos”, alături de producătorii agricoli locali, cărora studenții le vor crea gratuit site-uri pentru comerț online

0
780

Având în vedere criza generată de virusul Covid-19, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică, și Direcția pentru Agricultură Județeană Galați au încheiat un protocol de colaborare pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli locali.

Astfel, în cadrul domeniului www.producatorilocali.ugal.ro, pus la dispoziție în mod gratuit pentru 6 luni de către Universitate, vor fi realizate pagini web care să permită producătorilor agricoli locali să primească comenzi on-line de la clienți, în vederea facilitării comercializării produselor agricole locale.

Parteneriatul inițiat de către prof. dr. ing. Marian Barbu, decan al Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică, prevede că aceste pagini web vor fi realizate în sistem de voluntariat de către studenți ai facultății, existând deja un interes semnificativ manifestat din partea studenților specializării de Calculatoare. Studenții facultății care sunt interesați să participe la acest parteneriat sunt invitați să o contacteze pe doamna s. l. dr. ing. Veronica Jâșcanu, prodecan responsabil cu informatizarea în cadrul facultății.

Producătorii agricoli care doresc să beneficieze de acest parteneriat se vor adresa Direcției pentru Agricultură Județeană Galați pentru înscrierea în acest program.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen − 3 =