Calificare categorică pentru United Galați, în finala Cupei României la futsal. Gruparea gălățeană a trecut cu 5-1, în semifinale, de FK Odorheiu Secuiesc, într-un meci care s-a disputat duminică, în Sala Sporturilor din Galați. În cealaltă semifinală, Autobergamo Deva a trecut la limită, scor 5-4, de West Deva.
Astăzi, de la ora 18.00, se joacă finala Cupei României, între United Galați și Autobergamo Deva. Partida se dispută tot în Sala Sporturilor din Galați, iar intrarea este liberă.
Cupa României este singurul trofeu care lipsește din palmaresul lui United Galați, care este campioană și Supercampioană a României.
Foto: Sportul Ilustrat