Festival de goluri în Sala Sporturilor din Galați la întâlnirea dintre United și Spicom Sfântu Gheorghe, în cadrul Ligii 1 la futsal. Partida a fost la discreția gălățenilor care au realizat scorul etapei , 13-1. Au înscris Borges (4), Lascu (3), Cireș (2), Varela (2) și Covaci și Crișan câte o dată. Golul de onoare al oaspeților a fost realizat de Ciubotaru. Așa cum arată și scorul întâlnirea s-a desfășurat mai mult în careul ardelenilor,permițând antrenorului gălățean să ruleze întreg lotul. ,, Știam ce adversar întâlnim, eram ferm convins că vom câștiga așa că am încercat să pun în practică câteva scheme tactice inițiate la antrenamente și care sper să ne ajute în partidele în care ne vom batem la titlu,’’ declara la final Cosmin Gherman, antrenorul gălățenilor. După această etapă United urcă pe locul trei în clasament , cu 24 de puncte dar cu un meci mai puțin disputat.