Primăria Galați investește, din fonduri de la bugetul local, dar și din bani europeni, milioane de euro pentru modernizarea, reabilitarea, dar și igienizarea unităților de învățământ, în așa fel încât, la începutul anului școlar, elevii să aibă parte de condiții civilizate de studiu și de un mediu prietenos.
Autoritățile informează că, până la începutul anului școlar, 97 de unități de învățământ – grădinițe, școli, colegii și licee – vor beneficia de lucrări de reparații și igienizări.
”Până în prezent, s-a intervenit la 42 de unități de învățământ din municipiul Galați, dintre care 14 grădinițe, 17 școli gimnaziale și 11 colegii / licee. Valoarea lucrărilor efectuate până în prezent depășește suma de 6,5 milioane de lei cu TVA. În perioada imediat următoare, se vor executa lucrări de reparații și igienizări la alte 55 de unități de învățământ. La rectificarea bugetară, aprobată de Consiliul Local în data de 26 iulie 2018, fondurile destinate lucrărilor de reparații și igienizare au fost suplimentate cu 6 milioane de lei”, informează Biroul de Presă al Primăriei.
Totodată, municipalitatea a dotat cu centrale termice 39 de unități de învățământ (14 grădinițe, 17 școli, șapte colegii / licee și Seminarul Teologic ”Sf. Ap. Andrei”), pe care le-a achiziționat în urma unei licitații structurată pe 12 loturi. Valoarea estimată a acestor investiții este de 13.324.289,63 de lei fără T.V.A., din care valoarea lucrărilor de proiectare este de 794.456 de lei. Cele mai multe dintre lucrări s-au încheiat, urmând să se facă recepția acestora.
”Precizăm că 22 de unități de învățământ din Galați și-au achiziționat și montat sisteme alternative de încălzire din fonduri proprii, având personalitate juridică. Celelalte grădinițe, școli, licee și colegii din municipiul Galați beneficiau deja de surse independente de încălzire”, au subliniat autoritățile.
Investițiile în școli nu se încheie însă aici, autoritățile având în derulare o serie de proiecte finanțate cu fonduri europene pentru anveloparea și reabilitarea termică a unor unități de învățământ.