Unic în România – laborator de inovare la Galați, idei pentru afaceri europene

0
1366
La Universitatea Dunărea de Jos din Galați s-a lansat, astăzi, un laborator de inovare deschisă, unic în România, creat în cadrul proiectului DA-SPACE derulat prin programul transnaţional „Interreg Danube”. Prin acest proiect, iniţiat de Primăria din localitatea germană  Ulm (cu care Galațiul este înfrățit) au fost create șapte laboratoare de inovare deschisă în șapte țări riverane Dunării – Germania, România, Slovacia, Bulgaria, Croația, Serbia și  Republica Cehă. Potrivit reprezentanţilor Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, în cadrul acestor laboratoare  echipe de studenți, sub îndrumarea unor mentori, vor căuta soluții și vor dezvolta idei de afaceri pornind de la probleme din lumea economică și socială, lansate de companii, administrații publice, universități etc din Europa. Un sistem  în premieră în Europa, spun coordonatorii proiectului, similar cu cel din America, unde funcționează cu succes de ani de zile, printre entitățile care au căutat soluții la probleme numărându-se chiar și ministerul Apărării al SUA. Revenind la laboratorul de inovare din Galați, deja a apărut o firmă care a lansat o provocare.

„Un astfel de laborator este un spaţiu creativ şi dispune de o masă de consiliu, calculatoare, iar în curând se doreşte şi achiziţionarea unei imprimante 3D. Practic laboratorul constituie locul în care universităţi, companii, administraţii publice în căutare de inovare vor lucra împreună cu studenţi ai universităţii în cadrul unor proiecte comune pentru rezolvarea unor probleme reale. Practic o societate care vrea să-şi dezvolte un produs sau o tehnologie, face această propunere la universitate, noi căutăm studenţii care ar putea să rezolve această problemă şi pe care o putem duce până la un anumit nivel. Spre exemplu a venit o firmă care ne-a propus să creăm un sistem de recuperare a căldurii de la patiserii, există în patiserii sisteme de recuperare a căldurii de la cuptoare, dar produsele de patiserie sunt scoase la temperaturi de 120-130 de grade se răcesc până la 38 de grade pentru a putea fi puse la vânzare cu ajutorul unor instalaţii de climatizare şi ideea e să să recuperăm această căldură”, a afirmat profesorul Florin Popescu de la Facultatea de Inginerie, responsabil de proiect din partea Universităţii Dunărea de Jos.  El a precizat firmele vor putea să lanseze pe un site diferite provocări către studenţi pentru găsirea unor soluţii în cadrul acestor laboratoare. „Provocările vor fi lansate pe un site internaţional,  iar pentru rezolvarea provocărilor pot candida tineri din orice ţară. Companiile desemnează un mentor care se întalneste cu studenţii, le prezintă problema şi îi ajută, le dă idei, îi monitorizează în procesul de dezvoltare al acestor probleme, iar univeristatea joacă rol de intermediar”, a mai spus responabilul de proiect.
Valorea întregului proiect la nivel internaţional este 1,7 milioane de euro, iar investiţia în crearea laboratorului de la Galaţi s-a cifrat la circa 10.000 de euro, jumătate din bani provenind fondurile din cadrul proiectului DA-SPACE,  celalaltă jumătate fiind contribuţia universităţii gălăţene.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.