Un recidivist ,,specializat” în tâlhării a ucis pentru că voia un briceag

0
2792

 

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din localitatea Tuluceşti a ajuns în mormânt iar un consătean al acestuia, tâlhar condamnat , cunoscut că folosea cuţitul, este după gratii, după ce a devenit ucigaş.  Crima a avut loc înainte de Paşte la Tuluceşti iar autorul, tâlharul recidivist , era eliberat din închisoare de puţină vreme. Costel Mârza, bărbatul condamnat ultima oară la aproape 10 ani pentru tâlhărie, nu a apucat să se bucure de libertate că a luat o viaţă de om de la un banal briceag. Mârza alături de victima sa de 24 de ani au băut împreună cu alte persoane la un bar din Tuluceşti. Au plecat apoi amândoi pentru a conduce un alt consătean, ce se pare erau mai băut decât ei, către casă. Pe drum atât victima cât şi autorul au început să se certe care dintre ei să ia briceagul care îi aparţinea amicului lor, martorul, pe motiv că acesta era prea băut şi ar putea să se înţepe singur în el. Cearta a escaladat destul de mult devreme ce amicul celor doi, chit că băuse bine, a decis să le lase briceagul şi să plece spre casă. Nu a apucat să meragă prea mult când a auzit victima ţipând. Briceagul pe care îl doreau victima şi autorul devenise arma crimei. ,,Cu acest briceag inculpatul a aplicat o lovitură  victimei  în zona abdomenului. Decesul a fost cauzat de   insuficienţa acută cardio circulatorie prin hemoragie . Victima a decedat din cauza unei  insuficienţe acute cardio circulatorie prin hemoragie internă şi externă masivă consecutiv unei plăgi înţepat-tăiate penetrante în cavitatea abdominală “, a precizat Liliana Istrate, Partchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. Costel Mârza a fost arestat preventiv 30 de zile acuzat fiind de comiterea infracţiunii de omor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.