Un polițist din Penitenciarul Galați, pozitiv COVID 19

0
331

Administrația Națională a Penitenciarelor Galați anunță că pe “01.07.2020, un angajat al Penitenciarului Galați a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Polițistul de penitenciare este asimptomatic. Acesta a exercitat atribuții de serviciu în sectorul operativ, cu purtarea, în permanență, a echipamentului de protecție. Ca urmare a efectuării anchetei epidemiologice, au fost identificaţi 27 de contacţi în rândul personalului unităţii şi 125 de contacţi în rândul persoanelor private de libertate.

Poliţiştii de penitenciare identificaţi contacţi au fost scoşi din serviciu şi se află la domiciliu, asigurându-se continuitatea misiunilor specifice, în condiţii optime, cu personal de rezervă. Referitor la contacţii persoane private de libertate, precizăm că aceştia au fost informaţi cu privire la cazul angajatului confirmat pozitiv, fiind monitorizaţi medical, în scop preventiv. Deţinuţii se află cazaţi în cadrul a două secţii de deţinere şi desfăşoară activităţile specifice fără a interacţiona cu persoanele custodiate la nivelul celorlalte secţii. Totodată, în urma triajului epidemiologic, nu au fost identificate situaţii de manifestare a simptomatologiei specifice COVID-19.

Administraţia penitenciarului aplică conduita indicată de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi şi implementează măsurile aferente Planului de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii și răspândirii infecției cu COVID-19 în rândul personalului și al persoanelor private de libertate (dezinfectare spaţii comune, intensificare triaj epidemiologic, monitorizare medicală, port al echipamentului de protecţie, distanţare de siguranţă, dialog permanent cu structurile competente ale Ministerului Sănătăţii)”.

 

 

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × one =