Un pilot din Galați și-a pierdut viața într-un accident aviatic

0
306

Un pilot din Galați a murit duminică seară, după ce avionul în care se afla s-a prăbușit la puțin timp după decolare la Gura Portiței în Delta Dunării. Bărbatul în vârstă de 53 ani era pasager în avionul de mici dimensiuni aparținând unui aerodrom din Tulcea. Pilotul tulcean, care se afla la manșa avionului ce s-a prăbușit, a murit și el la impactul cu solul.

„Printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dispeceratul ISU Tulcea a fost informat despre producerea unui accident aviatic în zona complexului Gura Portiței din Delta Dunării. Incidentul a implicat un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau două persoane.
La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, un echipaj SMURD din cadrul Stației de Pompieri Babadag, precum și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Jurilovca. De asemenea, a fost trimis și elicopterul SMURD din Constanța.
Elicopterul SMURD a ajuns în scurt timp la locul accidentului, însă, din păcate, echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru cele două persoane aflate în avion, acestea prezentând leziuni incompatibile cu viața”, a transmis ISU Tulcea.
Potrivit primelor informații din anchetă, pilotul gălățean ar mai fi fost implicat într-un incident aviatic, în dimineața aceleași zile. Aflat la manșa unui aparat de zbor ușor, alături de fiul său, bărbatul a încercat să aterizeze tot la Gura Portiței. Avionul s-a răsturnat în timpul manevrelor de aterizare. Atunci, nimeni nu a fost rănit. Nici nu s-a sunat la 112. În schimb, pilotul gălățean ar fi sunat mai mulți amici, piloți și ei, să îl ajute să ajungă acasă. Un pilot a decolat de la Vădeni (Brăila), a ajuns la Gura Portiței, de unde l-a luat pe fiul pilotului gălățean, și s-a întors în siguranță pe aerodromul de bază. Un alt pilot a decolat din Tulcea, a aterizat la Gura Portiței, l-a luat pe pilotul din Galați, al cărui aparat de zbor fusese avariat, a decolat și, apoi, s-a prăbușit la scurt timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.