Un nou spaţiu pentru Registratura Judecătoriei Galaţi

0
1565

Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Curţii de Apel Galaţi informează publicul că Judecătoria Galaţi a inaugurat noul Centru de primire documente (Registratura) situat la parter, camera P9. “În încăperea spaţioasă şi proaspăt renovată îşi va desfăşura activitatea personal suficient pentru deservirea rapidă a avocaţilor, consilierilor juridici şi justiţiabililor, obiectivul urmărit fiind eliminarea totală a cozilor. Consultarea dosarelor şi solicitarea ori eliberarea de copii simple/legalizate ale hotărârilor sau altor acte se face direct la Arhiva civilă sau penală a Judecătoriei Galaţi (la demisol), fără a mai trece pe la Centrul de primire documente. În ce priveşte Tribunalul Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi, toate solicitările publicului se adresează în continuare centrelor de relaţii cu publicul corespunzătoare (Curtea de Apel – camera P3, Tribunal – camera P25, parter). Registratura Judecătoriei Galaţi nu îşi va mai desfăşura activitatea în spaţiul vechi şi impropriu de la demisol. De asemenea, reamintim că se pot urmări noutăţile transmise de Curtea de Apel Galaţi şi pe pagina de Facebook situată la adresa https://www.facebook.com/curteadeapelgalati/”, mai transmite sursa citată.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.