Grav accident de circulaţie, miercuri dimineaţă, pe bulevardul George Coşbuc între Rondou şi semaforul de la Patinoar. Un autoturism a lovit doi pietoni , ambii sexagenari, care se angajaseră în traversare , fără să se asigure şi prin loc nepermis, asta chiar dacă în apropiere era o trecere de pietoni. ,, Echipajele noastre au intervenit pentru două victime dintr-un accident rutier. Este vorba despre un rănit de 62 de ani care a prezentat leziuni uşoare, şi o a doua persoană rănită, în vârstă de 65 de ani, care din păcate prezenta multiple leziuni , era în stop cardiorespirator, a fost resuscitată dar a decedat ulterior la spital “, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi. În zonă circulaţia a fost parţial îngreunată până la finalizarea cercetării la faţa locului. ,, Din primele cercetări a reieşit că un bărbat în vârstă de 58 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, în timp ce circula pe blv. George Coşbuc, a acroşat două persoane care traversau neregulamentar . În urma coliziunii o persoană de 62 de ani a fost uşor rănită iar o alta de 65 de ani , rănită grav, a decedat ulteror la spital “, a declarat cms. şef. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi. În acest caz poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. (sursa foto facebook- Grupul Şoferilor din Galaţi )