Un cercetător american, noul rector al Universității ”Danubius” Galați

0
675

Consiliul de Administrație al Universității “Danubius” este încântat să anunțe că numirea lui William B. Harvey în funcția de rector a fost aprobată de Ministerul Educației din România. Cercetător și manager recunoscut la nivel internațional, Harvey preia conducerea universității acum, la ieșirea din pandemia globală, pentru ca această instituție să își extindă legăturile cu mediul academic internațional prin calitatea, profesionalismul și implicarea studenților, facultăților, absolvenților și prietenilor.

Având o vastă experiență în sectoarele americane academice și non-profit, experiență pe care o va aplica și la Universitatea Danubius, precum și un larg registru de experiențe în aceste domenii, Harvey intenționează să construiască și să extindă reputația pe care instituția și-a construit-o deja, ca fiind o universitate  antreprenorială modernă, dinamică și care este perfect adaptată societății contemporane. Atribuțiile sale administrative anterioare includ numiri în funcția de Rector/ Vicepreședinte pentru Relații Academice și Studențești la Colegiul Rosemont; Vicepreședinte pentru Diversitate și Echitate la Universitatea din Virginia (UVA); Cancelar Adjunct și Decan al Facultății de Educație de la Universitatea Wisconsin-Milwaukee (UWM) și Decan al Facultății de Educație de la Universitatea Agricolă și Tehnică de Stat din Carolina de Nord (NCA&T). De asemenea, a ocupat funcția de Vicepreședinte și Director al Centrului pentru Promovarea Echității Rasiale și Etnice la Consiliul American pentru Educație (ACE) din Washington DC.

Înainte de a obține funcția la Danubius, Harvey a fost Cercetător eminent la Asociația Americană pentru Acces, Echitate și Diversitate (AAAED) din Washington, DC. Este un cercetător și un manager recunoscut, ale cărui activități științifice s-au concentrat pe factorii culturali și sociali ce afectează populațiile defavorizate, cu un accent deosebit pe zonele de colegiu și universitate. Domnia-sa are o listă impresionantă de publicații ce includ cărți, capitole de carte, articole de jurnal cu referenți, rapoarte, lucrări specializate și recenzii profesionale și tehnice, iar în diferite momente ale carierei sale a ocupat funcții de Profesor titular la Universitatea de Stat din Carolina de Nord, precum și la UVA, UWM și NCA&T. Amploarea experienței sale didactice variază de la colegii de arte liberale până la universități de cercetare și include, de asemenea, experiențe în Ghana și China.

Experiența sa lăudabilă în zona serviciului public include și faptul că a avut funcția de Președinte al Comitetului Consultativ pentru Educație la Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA), profesor invitat la Smithsonian Institution, membru american al Consiliului pentru Educație, membru al Institutului pentru Conducerea Educației și cercetător de vară la Centrul pentru Studii Avansate în Științe Comportamentale de la Universitatea Stanford. În plus, Harvey este președintele fondator al Asociației Naționale a Ofițerilor în domeniul Diversității în Învățământul Superior (NADOHE) și fost membru al consiliilor de administrație ale Asociației Americane pentru Afro-americani din Învățământul Superior, Consiliul Național pentru Cercetarea Femeilor, Centrul Yale-Howard ce studiază Disparitățile în materie de Sănătate, Proiectul Studiul Noilor Cercetători de la Universitatea Harvard, Proiectul Cercetătorii WEB DuBois la Universitatea Princeton, Proiectul Site Support pentru Școli la Universitatea Johns Hopkins și Centrul de istorie vie și politici publice Martin Luther King.

William Harvey are o  diplomă de licență în limba engleză de la West Chester University, un master în Fundamente sociale și filozofice ale educației și un doctorat în Antropologia educației la Universitatea Rutgers. De asemenea, a primit o diplomă onorifică de doctor în științe de la Școala de Psihologie Profesională din Chicago.

SURSA: https://univ-danubius.ro/news/cercetator-si-manager-american-noul-rector-al-universitatii-danubius-william-b-harvey?fbclid=IwAR1ReBMUHkTS18zylr5szQB0ky-G-TM17actfNGaaesaWWsbJLkXOMH7-yc

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × 3 =