Un beţiv a vandalizat şapte maşini

0
260
Poliţiştii gălăţeni au deschis un dosar penal pentru distrugere, după ce un tînăr beat, de 27 de ani, a vandalizat şapte maşini aflate într-o parcare.
Incidentul s-a produs sâmbătă seara, când pe apelul de urgență 112 s-a primit un telefon în care o persoană semnala faptul că în parcarea blocului în care locuia se află un bărbat care distruge mașinile parcate acolo.
La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj de poliție care l-a identificat pe cel care a distrus autovehiculele, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 27 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Martorii la incident spun că bărbatul a rupt o creangă mai groasă dintr-un arbore după care a început să spargă, la nimereală, parbrizele și lunetele autovehiculelor din parcare. În urma vandalizării, au fost distruse 4 lunete, două parbrize și o oglindă retrovizoare, proprietarii celor 7 mașini urmând să își recupereze pagubele de la bărbatul care le-a produs.
După ce și-a revenit din beție, bărbatul și-a cerut scuze și a promis că va plăti toate reparațiile, precizând că nu a fost vorba despre vreo răzbunare în baza unui conflict mai vechi cu unul din cei 7 proprietari.
Foto – Grupul Soferilor din Galati

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

15 − ten =