Un albanez s-a căsătorit din interes cu o româncă dar poliţiştii de la Imigrări le-au stricat ,,afacerea “

0
1727

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări ,  Serviciul pentru Imigrări al judeţului Galaţi au refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României unui cetăţean de 37 de ani, din Albania, în urma constatării căsătoriei de convenienţă cu o româncă.,,În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul s-ar fi cunoscut cu femeia de 36 de ani, în municipiul Galaţi şi au hotărât să se căsătorească pentru a obţine un permis de şedere în România.Astfel, la sfârşitul lunii iulie a.c. aceştia au încheiat căsătoria în faţa ofiţerului de stare civilă român, ulterior prezentându-se cu documentele necesare la sediul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Galaţi, în vederea obţinerii dreptului de şedere, în calitate de membru de familie a unui cetăţean român. Conform procedurilor, poliţistii au început verificările specifice în cazul celor doi soţi, iar în urma interviului, considerat un instrument important în reliefarea vieţii reale de familie, au reieşit neconcordanţe în declaraţiile celor doi soţi. De asemenea, în urma verificărilor efectuate la adresa de reşedinţă comună, poliţiştii de imigrări au constatat că cei doi soţi nu au o coabitare matrimonială, soţia locuind la altă adresă. Toate aceste aspecte au dus la concluzia că această căsătorie a fost încheiată de convenienţă cu scopul de a eluda condiţiile de intrare/şedere pe teritoriul României a străinului.   Urmare a celor constatate, conform legislaţiei în vigoare, poliţiştii de imigrări au refuzat prelungirea dreptului de şedere cetăţeanului albanez, iar, pe numele său, a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile”, a precizat scms. Ciprian Şimu, Serviciul pentru Imigrări al judeţului Galaţi. Totodată, străinul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 600 de lei, conform prevederilor O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, iar la ieşirea din ţară va fi instituit consemn de nepermitere a intrării în România pe o perioadă de 3 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.