Un adolescent din Galați, victimă a unui accident dramatic în Stațiunea Durău

0
1589

Un tânăr în vârstă de 15 ani, din Galați, a fost salvat în ultima clipă de un salvamontist din Neamţ. Potrivit Salvamont Neamţ, adolescentul a intrat cu viteză foarte mare, cu bicicleta, într-o maşină parcată în faţa unui hotel din staţiunea Durău.

Salvamontistul Cristian Lalău trecea prin zonă şi coliziunea s-a petrecut la câţiva metri de el. El şi-a dat imediat seama de gravitatea accidentului şi de faptul că victima inconştientă se sufocă deoarece îşi înghiţise limba. Salvamontistul a reuşit să-i dezobstureze căile respiratorii, după care a sunat la 112. La scurt timp a venit la faţa locului şi un echipaj al Poliției Ceahlău, iar ulterior o autospecială SMURD, care a preluat adolescentul transpotându-l la Secția Primire Urgențe de la Spitalul Județean din Piatra Neamț. Potrivit Salvamont Neamț, adolescentul este din Galați şi se afla în vacanţă în Staţiunea Durău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.