Mulți dinte absolvenții Universității ”Dunărea de Jos” dețin funcții importante în companii importante din Europa și numai, în domeniul construcțiilor navale, instalații și campusuri petroliere, IT și Comunicații și mai nou, în industria materialelor de construcții. Horia Adrian, în vârstă de 48 de ani, al programelor de licenţă şi de masterat în Inginerie Mecanică ale Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi, l-a înlocuit pe Sofiane Benmaghnia în poziţia de CEO (director general) al producătorului de ciment Holcim România. Totodată, Horia Adrian preia responsabilităţi regionale, prin rolul de market head LafargeHolcim pentru Europa emergentă, care cuprinde Serbia, Bulgaria, Moldova şi Azerbaidjan. Managerii locali ai operaţiunilor grupului din ţările menţionate vor raporta operațiunile direct către Horia Adrian. Noul executiv român cu peste 18 ani de experienţă de management în cadrul grupului LafargeHolcim. „În România, avem o bază industrială solidă, o echipă cu o înaltă calificare, capacităţi reale de cercetare şi dezvoltare, şi beneficiem de sinergiile create în grup. Sunt convins că aceste avantaje ne vor ajuta să facem performanţă în pieţele în care operăm”, a declarat Horia Adrian, director general Holcim România şi ”market head” Europa emergentă. ”Rezultatele obţinute şi modelul său de management l-au recomandat pentru următoarele funcţii de conducere în cadrul grupului, la conducerea Holcim Rusia, director general pentru Europa de Est şi zona CSI, director general LafargeHolcim în Orientul Mijlociu. Înainte de a fi numit director general al Holcim România, Horia Adrian a ocupat poziţia de Head of Business Transformation pentru grupul LafargeHolcim”, se arată întrun comunicat al companiei.
Horia Adrian este absolvent al programelor de licenţă şi de masterat în Inginerie Mecanică ale Universităţii ”Dunărea de Jos” Galaţi și al unui masterat în Administrarea Afacerilor la Universitatea din Anjou (Franța). El s-a alăturat grupului LafargeHolcim în anul 2000 ca manager de proiect pentru diviziile Betoane şi Agregate ale Holcim România. În intervalul 2004 – 2010 a activat ca director de vânzări, marketing & logistică şi apoi ca director general pentru compania Garadagh Cement, subsidiara din Elveţia a grupului Holcim.
Holcim România SA, care activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcţii din România, deţinând fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, zeci de staţii ecologice de betoane și stații de agregate, staţii de lianţi speciali şi terminale de ciment în Bucureşti, Turda şi Roman. Holcim are aproximativ 800 angajaţi în România şi este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii dintre Lafarge şi Holcim în 2015.