Ucraineni cu documente false depistați la frontieră

0
58

Poliţiştii Punctului de Trecere a Frontierei Galați–Rutier efectuează cercetări în privinţa a doi conducători auto profesioniști, cetățeni ucraineni, care au prezentat la controlul de frontieră certificate de competență profesionale false.

În Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieși din țară un bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 43 ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă.

O oră mai târziu, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în țară un bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 44 ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă.

La controlul de frontieră, conducătorii automarfarelor înmatriculate în Ucraina au prezentat, pe lângă celelalte documente solicitate și certificatele de competență profesionale cu însemnele autorităţilor ucrainene necesare pentru transportul internațional de mărfuri.

Deoarece actele înmânate au ridicat suspiciuni cu privire la autenticitate, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare în bazele de date specifice, ocazie cu care au constatat că certificatele de competență profesionale respective nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.