Ucrainean prins băut la volanul unui tir

0
789

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați- rutier au depistat la controlul de frontieră un cetăţean ucrainean care se afla la volan, sub influenţa băuturilor alcoolice..,,În Punctul de Trecere a Frontierei Galați  rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei pentru a intra în țară, cetăţeanul ucrainean Viktor. K., în vârstă de 44 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor marca Scania și o remorcă marca Lecsor, ambele înmatriculate în Ucraina.  La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că bărbatul emană halenă alcoolică. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, cetăţeanul ucrainean a fost testat cu un aparat alcooltest, de către lucrători din cadrul Serviciului Rutier Galați, rezultând o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Mădălina Carp, STPF Galați. În vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, bărbatul a fost condus la Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Apostol Andrei” din Galați. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.