Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Galați au oprit , ieri, în trafic, pe strada Cezar, din municipiul Galați, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr, de 24 de ani, din județul Tulcea.,,Pe bancheta din spate a autoturismului, într-o cutie metalică de tutun, polițiștii au găsit o substanță vegetală uscată și mărunțită, de culoare verde, despre care conducătorul auto a declarat că este marijuana și o deține pentru consum propriu.Acesta a fost condus la spital unde a fost testat în vederea determinării prezenței substanțelor psihoactive în organism, rezultatul fiind pozitiv’, a precizat cms. șef Gabriela Costin, IPJ Galați.Substanța vegetală uscată a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și posesie de substanțe interzise.