Paramedicii din cadrul ISU Galați au participat,luni, la o sesiune de pregătire numită „Triaj în prespital”, organizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Departamentul pentru Situații de Urgență.
Evenimentul a fost găzduit de Universitatea „Danubius”. Au participat formatori din cadrul ISU Galați ,maior Lupu Gheorghe, plt. maj. Aura Gologan și ISU Iași ,sublocotenent Dan Țugui, UPU SMURD Oradea ,dr. Alin Suciu,, UPU SMURD Galați ,dr. Liliana Dragomir, asistent Horațiu Caracaș, și SAJ Galați. A doua parte a cursului a constat într-un exercițiu aplicativ de triaj în prespital, în care s-au pus în practică întregul lanț de comandă și execuție, alături de organizarea priorităților în evacuarea victimelor unui incident negativ.
Exercițiul aplicativ a luat forma unei colaborări care a avut menirea creșterii calității actului medical la nivelul județului Galați și la nivel național , alături de dezvoltarea unui sistem unitar de triaj care are loc la nivelul Postului Medical Avansat.
Propunerea unui nou algoritm de triaj a victimelor a urmărit armonizarea activității celor trei instituții implicate în actul medical pe timpul unei situații de urgență, din care toate părțile au avut de învățat despre îmbunătățirea calității serviciilor prespitalicești și spitalicești de urgență.( Sursa foto: ISU Galați )