Trei bărbați reținuți pentru furturi în Austria

0
71

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Galați, în baza unei ordonanțe de delegare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, au desfășurat activități specifice în cadrul unui Ordin European de Anchetă. În această cauză se efectuează cercetări față de 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat comis pe teritoriul Austriei.

Astfel, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în comunele Slobozia Conachi și Cuza Vodă, județul Galați, precum și mandate europene de arestare emise de instanța de judecată competentă din Austria, în vederea depistării persoanelor domiciliate în localitățile menționate, dar și în comuna Pechea.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada noiembrie – decembrie 2024, cei șapte bărbați ar fi pătruns prin efracție în sediile unor societăți comerciale din Austria, de unde ar fi sustras scule industriale speciale (burghie, freze etc.) confecționate din carbură de tungsten, cauzând un prejudiciu de 620.000 de euro.

În urma desfășurării acțiunii, au fost identificați trei dintre bărbați, de 21, 41 și 51 de ani, care au fost reținuți și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Galați.

Aceștia urmează să fie prezentați Curții de Apel Galați pentru confirmarea mandatelor europene de arestare și dispunerea măsurilor legale în vederea extrădării.

Totodată, în urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite bunuri de interes pentru cauză, respectiv burghie și freze din carbură de tungsten, precum și terminale mobile.

O parte dintre aceste bunuri au fost predate reprezentanților autorităților austriece.

Cercetările continuă pentru depistarea celorlalți patru bărbați, care în prezent se sustrag urmăririi penale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic Galați, alături de trei grupe de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați, patru ofițeri de poliție de la Oficiul de Land pentru Combaterea Criminalității din Austria Superioară, precum și un reprezentant al Ambasadei Austriei la București.

*Ancheta a fost sprijinită de rețeaua @ON finanțată de Comisia Europeană, condusă de Direcția italiană de Investigații Antimafia (DIA).*

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.