Treceri de pietoni iluminate, în intravilanul localităților care sunt traversate de drumuri europene, naționale și județene

0
805
Administratorii de drumuri europene, naționale și județene au obligația să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni nesemaforizate, situate în interiorul localităților, potrivit Legii 278/2022, publicate pe 7 octombrie, în Monitorul Oficial al României, lege care modifică OUG 195/2002 R.
Potrivit noii legi, trecerile de pietoni de pe drumurile europene, naționale și județene trebuie marcate şi semnalizate corespunzător, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică, pentru crearea unui contrast puternic între trecerea de pietoni şi suprafaţa carosabilului.
Această prevedere intră în vigoare la un an de la data publicării legii în Monitorul Oficial, deci pe 7 octombrie 2023.
Neîndeplinirea obligaţiei de către administratorul drumului public de a asigura iluminarea corespunzătoare a trecerilor pentru pietoni constituie contravenții şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni, între 21 și 100 puncte amendă, adică de la 3.045 la 14.500 lei.
Prevederea privind aplicarea de sancțiuni intră în vigoare la 2 ani de la publicarea legii în Monitorul Oficial, adică de pe 7 octombrie 2024.
În județul Galați există o singură trecere de pietoni semnalizată și iluminată corespunzător. Aceasta este amplasată pe DN 26, la Vânători.
Foto: Pro Lider FM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.