Transurb eliberează abonamente de călătorie cu facilități pentru studenți

0
1191

Societatea Transurb S.A. vă informează că, începând cu data de 01.04.2022, ora 00.00, toate abonamentele emise anterior acestei date pentru studenții înmatriculați la  forma de învătământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate din municipiul Galați, în vârstă de până la 26 ani precum și pentru studenții orfani sau proveniți din casele de copii, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate din muncipiul Galați, în vârstă de până la 26 ani, își vor înceta aplicabilitatea nemaiputând fi utilizate la efectuarea de călătorii în transportul local.

De asemenea, începând cu data de 28.03.2022, aceste categorii de beneficiari își vor putea alimenta cardurile cu noile abonamente de tip Plus Nominal 1, care vor intra în vigoare de la data de 01.04.2022,  la cabinele Transurb SA în condițiile prezentate mai jos.

Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate din municipiul Galați, în vârsta de până la 26 ani, se vor prezenta la cabine cu actul de identitate și adeverință/carnet vizat din care să rezulte calitatea de student, precum și suma de 45 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea a 50% din valoarea  tipului de  abonament stabilit prin HCL55/27.01.2022 cu modificările aduse prin HCL74/10.02.2022 pentru această categorie de beneficiari, respectiv abonamentul de tip Plus Nominal 1, cu număr nelimitat de călătorii, valabil o lună. Ulterior, valoarea de 45 de lei va fi recuperată de studenți de la instituțiile de învățământ pe care  le frecventează, în baza bonului fiscal eliberat de Transurb SA.

Studenții orfani sau proveniți din casele de copii, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate din muncipiul Galați, în vârstă de până la 26 ani, se vor prezenta la cabine cu actul de identitate, adeverință/carnet vizat din care să rezulte calitatea de student și documentul ce atestă calitatea de orfan sau de provenit din casele de copii precum și suma de 90 de lei, sumă ce reprezinta contravaloarea tipului de  abonament stabilit prin HCL 55/27.27.01.2022 cu modificările aduse prin HCL 74/10.02.2022 pentru această categorie de beneficiari, respectiv abonamentul de tip Plus Nominal 1, cu număr nelimitat de călătorii, valabil o lună. Ulterior, valoarea de 90 de lei va fi recuperată de studenți de la instituțiile de învățământ pe care  le frecventează, în baza bonului fiscal eliberat de Transurb SA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.