Tineri din Corod şi Iveşti, rupţi de beţi la volan , au crezut că scapă cu fuga de poliţişti

0
2126

Beţi şi fără permis sau doar băuţi bine, doi ,,şoferi” , unul din Corod şi  altul din Drăguţeni au încercat să fugă de poliţişti fiind prinşi în ofsaid. Nu le-a reuşit. În primul caz p lițiștii din cadrul posturilor de poliție Drăgușeni și Smulți, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza comunei Drăgușeni, au efectuat semnal de oprire unui autoturism care circula pe D.J. 251A, către localitatea Corod.,, Conducătorul auto nu a oprit la semnalul polițiștilor, mărindu-și viteza de deplasare, motiv pentru care aceștia au urmărit autoturismul care, după aproximativ 2 km a derapat și a pătruns pe un teren cu porumb. Polițiștii l-au imobilizat pe bărbatul aflat la volan și l-au condus la sediul poliției unde în urma verificărilor s-a constatat că acesta are 31 ani și este din comuna Corod și nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat cms. şef Gabriela Costin, În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.În aceeaşi zi ,  un tânăr de 23 ani, din comuna Ivești, a condus autoturismul pe strada Smaranda Brăescu din localitate și, în dreptul unui imobil, a surprins și accidentat un bărbat de 45 ani. ,, Şoferul a  părăsit  apoi locul faptei, fără încuviințarea polițiștilor. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, dar nu a rămas internată.  Polițiștii l-au depistat, după aproximativ 4 ore pe tânărul aflat la volanul autoturismului și fiind testat alcoolscop a rezultat o valoare de  0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a mai spus Gabriela Costin, IPJ Galaţi. Tânărul   a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice și stabilirea concentrației de alcool în sânge. A fost  întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului acidentului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.