La sfârşitul lunii trecute, în noaptea de 29 spre 30 aprilie, la Tecuci, în apropierea unei ghene de gunoi, a fost găsit în stare gravă, având multiple plăgi arse pe corp, un bărbat de 57 de ani, om al străzii. Bărbatul a murit în drum spre Spitalul Tecuci iar iniţial, victima nu avea urme de substanţe inflamabile sau violenţă, s-a mers pe ideea unei morţi suspecte şi s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Ancheta şi autopsia au relevat că de fapt bărbatul a fost omorât de un alt om al străzii. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi informează că la data de 5 mai 2018, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au solicitat,Tribunalului Galaţi, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Dorinel Ştefănoiu, autorul, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.Cererea a fost admisă de către Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă, dispunând luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatului pentru 30 de zile. Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, în noaptea de 29 – 30. 04.2018, în jurul orelor 24, în timp ce mergea pe strada Gheorghe Petraşcu din municipiul Tecuci, inculpatul Ştefaniu Dorinel, a observat victima,cu care avusese anterior un conflict, dormind în apropierea unei ghene de gunoi.În aceste condiţii, inculpatul Ştefaniu Dorinel a aruncat pe ea un cearşaf căruia în prealabil îi dăduse foc, după care a părăsit locul faptei, în urma incendierii victima decedând la scurt timp.Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.