Te-Deum de Ziua Armatei

0
1096

Vineri, a avut loc deschiderea oficială a activităţilor programate pentru a marca momentul important al sărbătoririi Zilei Armatei Române.

În Catedrala Arhiepiscopală, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, pc. pr. vicar Lucian Petroaia, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat cuvenita slujbă de Te-Deum.

La slujbă au participat veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere şi militari activi din cadrul Garnizoanei Galaţi, precum şi numeroşi credincioşi.

La final, pc. pr. vicar a transmis mesajul Părintelui Arhiepiscop şi a oferit celor prezenţi iconiţe.

Sărbătorirea Zilei Armatei Române va continua miercuri, 25 octombrie, prin săvârşirea slujbei de pomenire şi depunerea de coroane la mormintele eroilor din Cimitirul „Eternitatea“ din Galaţi.

Evenimentele dedicate acestei zile se vor încheia către seara zilei de 25 octombrie, când este programată retragerea cu torţe pe itinerariul Universitate – Primărie – Prefectură – Catedrala Arhiepiscopală – Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.