Tatăl fetiței dispărute, apel public la ajutor.100 de polițiști, jandarmi și voluntari caută copila

0
1636

Numărul celor care o caută pe Ana Maria Constandache, fetița dispărută  acum două  zile , de acasă , din Scânteiești, este acum de peste  100. Polițiștii, jandarmii, pădurarii sau voluntari merg peste tot și caută copila. Fetița este crescută doar de către tată. Omul este divorțat de soție și crește patru din cei cinci copii pe care i-au avut împreună. Doi sunt majori dar trei sunt încă minori, cel mai mic are șase ani.   ”Eu am fost de serviciu în noaptea aia. A fost la mine fata înainte de dispariție. Apoi  șeful meu a dus-o acasă. Eu am rămas aici, la serviciu. Spune fata aia mai mare, că pe la opt seara, deci la ora 20,00. a dispărut, Ana Maria  a plecat de acasă. Nu a spus nimic. Fac 24 de ore, a trebuit să stau toată noaptea la muncă. Dimineață, când m-am dus acasă,  nu era. Am căutat-o eu personal, pe colo, pe colo, la copii, pe  unde se mai  juca. Nu a  văzut-o nimeni decât fata mare. Nu era supărată Ana Maria . Eu țin la copii ca la ochii din cap. A mai plecat o singură data de acasă , dar era dimineață. Nora mea are copil, s-a dus cu nepoțica  la spital , la Galați, la control și a plecat și ea.  Nu a plecat cu nora, a ieșit din curte după ei. A plecat și m-a sunat cineva și a zis  că fata  este pe drumul mare. M-am dus cu mașina societății, că eram de serviciu,  și când am găsit-o mi-a spus că se duce după Luli, respectiv nepoțica.Vino acasă tată, tata vă iubește! Vă rog, dacă a văzut-o cineva, anuntați-ne!”,este rugămintea lui Nicu Constandache, tatăl fetiței dispărute. Omul a mers și a lipit și el afișe cu poza fetei,  prin sat.  După ce bărbatul a anunțat poliția, au început căutările. ,, La acest moment se desfășoară activități de către lucrătorii IPJ Galați, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Galați și cu forțe ale ISU Galați, pe raza comunei Scânteiești. Minora a fost dată în urmărire la nivel național și fotografia  și semnalmentele au fost distribuite atât la lucrătorii IPJ, cât și la operatorii de transport persoane”,a spus cms.șef Ionuț Surugiu, IPJ Galați. Au fost audiați  și cei care cunoșteau fetița. S-a lărgit zona în care este căutat copilul. ”Jandarmii gălățeni,  împreună cu efective ale poliției și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au plecat în căutarea unui copil în vârstă de nouă ani, dispărut de acasă de două zile. Sperăm să îl găsim. Se acționează în mai multe zone pe raza comunei Scânteiești. Acum, echipajele au fost redirecționate pe alte itinerarii, suntem în teren, colegii de la poliție au început căutările încă de ieri, noi am fost solicitați azi dimineață, ne deplasăm, sperăm să găsim acest copil”, a  declarat Cătălin Bădin, IJJ Galați. Reamintim că  fetița   are 1.10 -1.20  m. înălţime, ten deschis, față ovală, păr blond, tuns la nivelul umerilor, ochii albaștri iar la data dispariței. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la găsirea ei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă , 112,  sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.