Atrași de frumusețea și pospețimea legumelor, fructelor și a preparatelor din carne și lapte expuse, la vânzare, în Piața Centrală, sute de gălățeni au asistat la deschiderea celei de-a XVI-a ediții a Târgului de Toamnă. Până duminică, în Piața Centrală, peste 300 de producători și comercianți agricoli își expun, la vânzare, produsele.
Prezent la deschiderea oficială a târgului, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a spus: “Târgul de Toamnă este o tradiție pe care primăria o va susține să continue. Aveți toată susținerea municipalității în toate demersurile pe care vi le propuneți, de dezvoltare a pieței locale gălățene, pentru a putea susține producătorii locali. Am demarat de peste o lună discuții cu domnul director al Administrației Piețelor pentru a vedea dacă putem umbla puțin la chiriile pe care Administrația Piețelor le percepe producătorilor locali, tocmai pentru a fi încurajat genul acesta de comerț, prin care, atât producătorii locali, cât și dumneavoastră, cumpărătorii, să aveți de câștigat”. Alături de edil s-a aflat și președintele CJ Galați, Costel Fotea: “Cel mai mult vreau să vă felicit pe dumneavoastră, dragi producători, pentru că fără profesonalismul dumneavoastră, fără dăruirea și abnegația dumneavoastră, fără pasiunea dumneavoastră pentru agricultură, astăzi nu am fi avut pe piața gălățeană toate aceste produse de calitate. Știu că nu vă este ușor, pentru că este o piață concurențială, nu sunteți singurii distribuitori de produse agro-alimentare pe piața românească”. Potrivit directorului Administraţiei Pieţelor Agroalimentare, Eugen Zaharia, „Târgul de Toamnă” de la Galați este printre puținele care mai sunt organizate în țară, deoarece foarte multe dintre primăriile marilor orașe au renunțat la acest eveniment tradițional “și de aceea vreau să le mulțumesc celor care s-au străduit, au produs și acum și-au expus produsele pe care sunt gata să ni le vândă la prețurile cele mai mici. În al doilea rând, vreau să le mulțumesc celor care ne-au ajutat să organizăm acest eveniment în fiecare an, în frunte cu Consiliul Județean și Consiliul Local Galați”.
La Târgul de Toamnă pot fi cumpărate atât legume și fructe de sezon – de la ardei kapia, castraveți, vinete, struguri, gutui, varză – cât produse din carne – pastramă, cârnați, șuncă – și din lapte – brânză de burduf, caș. De o atenție sporită din partea gălățenilor au beneficiat reprezentanții crescătoriilor piscicole care au adus la vânzare diferite specii de pește – crap, caras, știucă, scrumbie, novac – dar și raci.