Tango argentinian, la malul Dunării

0
1304

Clubul gălăţean de tango argentinian Tango porteño Galati organizează în acest weekend (22 -23 februarie 2020),  un curs intensiv de Improvizaţie şi creativitate, susţinut de Daniel Măndiţă şi Amalia Iscu, fondatorii celei mai mari școli de tango argentinian din România, Tango Tangent Bucureşti. “Improvizația și creativitatea sunt principii de bază pentru tangoul argentinian iar căutarea și explorarea acestor principii sunt în realitate parte din dezvoltarea noastră ca dansatori de tango. În acest seminar intensiv vom analiza motivele pentru care improvizația se găsește în inima tangoului și ne vom apleca asupra câtorva principii importante care ne permit să găsim soluții creative excepționale și personale”, transmite Jeanina Crijinovschi, cea care coordonează clubul Tango porteño Galati.

Înfiinţat relativ recent, clubul de tango argentinian de la Galaţi numără deja zeci de cursanţi pasionaţi care vin, săptămânal (marţi seară), la  Clubului de tenis Dacia, unde iau lecții de la un dansator profesionist de tango argentinian – Daniel Constantin şi de la partenera sa de tango, Irina Ştefănescu, de asemenea, cu vastă experienţă în tango argentinian.  De profesii diferite dar legaţi de aceeaşi pasiune, cursanţii care învaţă, la Galaţi, tango argentinian fac parte din familia (mare, dar, din păcate parcă prea puţin vocală aici, la malul Dunării) a gălăţenilor bine crescuţi, eleganţi, atât de disciplinaţi încât îşi fac timp şi pentru hobby-uri, chiar dacă sunt ocupaţi şi atât de bine educaţi, încât înţeleg importanţa de a învăţa mereu ceva nou.  Cine simte că se potriveşte acestui profil, se poate alătura celor de la clubul  Tango porteño Galati, pe a cărui pagină de facebook pot fi găsite toate informaţiile necesare, inclusiv fermecătoare definiţii ale tango-ului, precum aceasta:  “Tango este dor curat. De ceea ce ai avut. De ceea ce nu ai avut. Este ceva pentru oamenii care au învăţat cum să piardă în viaţă. Trebuie să fi suferit nişte înfrângeri ca să îţi placă tangoul” – José Mujica, in documentarul „El Pepe, a Supreme Life”(Emir Kusturica).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.