Câteva sute de credincioşi au înfruntat ploaia și au participat la procesiunea de Înălţarea Domnului şi de Ziua Eroilor. Însoţiţi de preoţii de la bisericile din oraş şi de ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pelerinii au plecat pe jos de la Biserica Înălţarea Domnului, din Țiglina 2 și au străbătut în procesiune strada Constructorilor și bulevardul Coșbuc, până la Mausoleul Eroilor din Cimitirul Eternitatea, unde a avut loc un ceremonial militar şi religios. Arhiepiscopul Dunării de Jos și un sobor format din zeci de preoți din parohiile Galațiului au oficiat o slujbă în memoria eroilor gălățeni care și-au jertfit viața în războiul pentru independență și în cele două războaie mondiale și ale căror oseminte sunt depuse în Mausoleul Eroilor. ÎPS Casian a oficiat și pomenirea gălățenilor care și-au dat viața la revoluția din 1989, dar și a militarilor gălățeni care și-au dat viața pe frontul din Afganistan și ale căror morminte sunt în apropierea Mausoleului. Apoi, Arhiepiscopul Dunării de Jos a rostit o rugăciune pentru eroii neamului. „Sufletele acestora, ca un nor de mărturii ne stau înainte și locurile unde odihnesc osemintele lor păzesc hotarele pământului patriei, iar cinstitul lor sânge adapă vlăstarul libertății noastre. Pentru aceasta, dezleagă și iartă-le lor ce au greșit cu fapta, cu vorba și cu gândul, ca precum pe pământ au fost socotiți în ceata celor aleși, așa în cer Să-i numeri în oastea sfinților mucenici. Și precum s-au arătat cinstiți de către oameni, așa și înaintea Ta, Dumnezeule, să fie așezați cu sfinții, acești viteji ostași, purtători de biruință. Lupta cea bună au luptat și calea vieții bine au săvârșit-o. Pentru aceasta, Dreptule Judecător dăruiește-le în schimb cununa dreptății. Iar nouă, cei ce datorăm lor libertatea, dăruiește-ne Dumnezeule pururea să pomenim jertfa lor cea mare și îndeosebi în Anul Centenar de la făurirea României Mari. Privind înfăptuirile făurite prin lupta lor, să le urmăm vitejia. Caută Doamne din Cer și pentru jertfa înaintașilor noștri binecuvântează și acum pe binecredinciosul popor român și românii noștri de pretutindeni, oriunde s-ar afla ei, pe conducătorii săi și Armata țării, dăruindu-ne biruință asupra celor potrivnici, bunăsporire, îmbelșugare și pace”, a spus ÎPS Casian în rugăciunea sa pentru eroi.
La ceremonialul religios de la Mausoleul Eroilor au participat reprezentanții Garnizoanei Galați, președintele CJ Galați, Costel Fotea, primarul Ionuț Pucheanu și viceprimarii Sorin Enache și Picu Apostol Roman, subprefectul Mihai Manoliu, parlamentari și șefi ai unor instituții publice. Au fost depuse coroane de flori din partea CJ Galați, Prefecturii, Primăriei Galați, a Garnizoanei Galați și ai asociațiilor veteranilor și cadrelor militare în rezervă. Ceremonialul militar s-a încheiat cu salve și defilarea Gărzii de Onoare. Manifestările de Înălţarea Domnului şi de Ziua Eroilor sunt organizate de Prefectură, în colaborare cu Arhiepiscopia Dunării de Jos şi cu Garnizoana Galaţi.