Suptprefecta lui Stângă învață ce se face pe bancheta din spate. De la cei mai buni

0
598

Aia mică a lui Stângă, de suptprefecta Andra Mihaela Costache zicem (să vă fie rușine celor care v-ați gândit la altceva!), a intrat în campanie electorală. Pe la Prefectură nu mai dă, că nu mai are timp, dar ce contează. Timpul trece, leafa de la stat merge. Domnișoara Costache, despre care se zvonește că va candida la Primăria Tg. Bujor, se dă peste cap să audă lumea de ea, că nici toți din PNL nu o știu, chiar dacă făcea cafea bună. Pupila lui Stângă dă lovitura de începere la meciuri din liga a țânșpea, deși, până acum, își dădea seama că e fotbal la televizor doar când era tot ecranul verde. Plantează copaci, se pozează cu nepoții la picnic, o face pe roata de rezervă la raliu, doar-doar mai crește în sondajele în care procentele îi sunt mai mici ca IQ-ul colegului de partid, consilierul județean PNL, Cătălin Moroșanu, zis, mai nou, Moro Manelistu. (Luați de vizionați: https://www.youtube.com/watch?v=XQlj3C060f4)

V-ați revenit? Bun! Să reluăm cu aia mică a lui Stângă. Zilele trecute, suptprefecta Andra Costache a plecat la București, pe bani publici, cică în interes de serviciu, sanchi! Și-a rupt fâșul de grija Galațiului. Duduia Andra s-a dus la București să se tragă în poză cu ministrul de Interne, ați ghicit, Lucian Bode, cel adormit pe bancheta din spate. Știe suptprefecta lui Stângă ce știe. În viață, trebuie să înveți de la cei mai buni. Iar Lucică de la Interne e cel mai bun. Cum doarme el pe bancheta din spate, nu doarme nimeni.

Fiindcă nu era suficient un singur papagal în poză, domnișoara Andra a mai tras un cadru și cu Godfather Stângă, alt performer al politicii, care a înfrânt cu succes când să se aleagă președinte de CJ la Galați, dar și cu Aurelian Păduraru, secretar de stat la nimic în MAI, alt mare învingător în bătălia electorală de la Foltești, unde era să fie primar, dar n-a fost să fie.

Pesemne că suptprefecta Andra Costache, zisă și ”aia mică a lui Stângă”, a plecat în grabă de acasă, emoționată că o se se tragă în poză cu Lucică Bode, adormitorul de pe bancheta din spate. Că a uitat să își pună ceva pe ea. A plecat miss fata de la țară în capot sau furou, că nici nu ne dăm seama. De stat prin casă la Tg. Bujor, merge, cu condiția să nu ieși și prin curte, la găini, dar să te duci așa la București, nu se face. Pui o haină pe tine, acolo, chiar dacă atunci când te întâlnești cu Bode te duce gândul, fără să vrei, la dormit.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nine − 2 =