Sugar la un pas de moarte după o intoxicație cu nitriți

0
1060

O femeie în vârstă de 28 de ani din Berești nu a realizat că și-a pus bebelușul de numai o lună, o fetiță, în pericol de moarte atunci când i-a suplimentat alimentația la sân cu lapte praf făcut cu apă de fântână. Acest lapte praf îl prepara  cu apă dintr-un uluc alimentat printr-o țeavă dintr-un izvor , dintr-o fântână.  ,, Începuse să se schimbe la față , să se îngălbenească și unghiile i s-au învinețit. Dacă am văzut că nu îi trece m-am dus  la Urgență, la noi și m-a trimis la Galați. I-am făcut lapte praf cu apă de la uluc, din fântână, de când am adus-o de la maternitate, nu m-am gândit că apa nu e bună “,a spus Elena Gogeanu, mama sugarului. (foto2 ). Cum a ajuns cu fetița la cetrul de permanență din localitate a fost chemată Ambulanța.  ,, Serviciul nostru a fost solicitat să intervină pe raza localității Berești unde ,la centrul de permanență, la dispensarul din localitate, venise o mama de 28 de ani cu un sugar de o lună, o fetiță, care prezenta semnele unei intoxicații cu nitriți. Echipajul nostru s-a deplasat la fața locului, a evaluat pacientul , a acordat primele îngrijiri apoi l-a transportat la Spitalul Târgu-Bujor unde s-a luat decizia imediat de transfer către Galați solicitându-se elicopterul SMURD “,a declarat dr. Mihai Polinschi, director SAJ Galați. Fetița  era deja în stare foarte gravă când a ajuns la Spitalul de Copii. ,, Putea fi un caz letal, cum se întâmplă deobicei la sugarii mici, care sunt hrăniți cu lapte praf pe care îl fac mămicile cu apă din fântână , de multe ori acestea sunt necontrolate sau mamele nu cunosc că există acolo nitriți în  apă .Copilul a ajuns în spital în stare gravă, intoxicația cu nitriți este o intoxicație care practic privează bebelușul  de oxigen, aceste componente fac un element toxic care se leagă de hemoglobină și hemoglobina nu mai poate transporta oxigen”,a  precizat dr. Silvia Constantin Dinescu, Spitalul de Copii Galați.Mama fetiței , care va mai rămâne cîteva zile internată în spital,  mai are încă un copil acasă dar spune că niciodată nu a bănuit că apa din fântână e periculoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.